Oferte Last Minute

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Pompeii - Oraşul care a refuzat să moară


Multă lume vorbeşte despre Renaştere cu o mândrie băţoasă şi ostentativă, de parcă ar avea vreun merit în afirmarea şi dezvoltarea ei, dar este evident că Renaşterea nu putea fi decat italiană. Această mare aventură intelectuală, artistică şi spirituală pe care toată lumea o numeşte acum Renaştere nu ar fi fost posibilă în altă parte, pentru că în altă parte, pur şi simplu, nu era nimic de renăscut! Pentru că o renaştere presupune o trezire, ca aceea a naturii primăvara. Şi atâta vreme cât nu doarme nimlc, este evident că nici nu se poate trezi nimic.

Nicăieri sentimentul că Evul Mediu nu a fost decât o perioadă de somn, o perioadă de odihnă şi aşteptare, nu este mai putemic decât la Pompeii. Înainte de Capela Sixtină, de Domul din Siena sau statuia sfântului Gheorghe a lui Donatello, trebuie neapărat văzute frescele, statuile şi clădirile Pompeiului.

220px-Pompeii_the_last_day_1

Pentru oraşe nu se obişnuieşte să se strige ca pentru regi: ”oraşul a murit, trăiască oraşul!".


După cataclismul din anul 79, chiar şi cei mai optimişti dintre norocoşii care scăpaseră de sub potopul de piatră şi cenuşă al erupţiei Vezuviului, au trebuit să recunoască o realitate crudă: Pompeiul dispăruse. Nu însă, din fericire, pentru totdeauna. Azi, la aproape două milenii de la tragedia catastrofei care a îngropat-o sub un munte de cenuşă vulcanică, antichitatea ni se dezvăluie grandios, sub toate formele ei, nepoluate de intervenţii barbare.

Pompeiul este mai mult decat un muzeu uriaş; este chiar imperiul roman, este cultura antică însăşi, care s-a pierdut pentru a renaşte cu peste o mie de ani mai târziu, odată cu Giotto, Michelangelo şi Leonardo. Soarta i-a oferit tristul privilegiu de a conserva pentru posteritate o mostră a organizării administrative, culturale, urbanistice, a imperiului roman, este surprinderea gustului, a gândului şi gestului cotidian, fiind în acelaşi timp şi păstrătoarea unor adevărate “instantanee” ale dramei consumate pe străzile, în forurile, în casele şi grădinile sale, precum şi a nenumărate biografii, anonime sau de o anumită faimă, cunoscute graţie miilor de inscripţii, picturilor murale şi a uriaşului număr de obiecte de folosinţă zilnică descoperite aici.

pompeii_street9

Vizitarea Pompeiului te poartă pe strazile pline cândva de viaţă, prin faţa templelor închinate lui Jupiter Capitolinul, lui Apollo, lui Venus şi Hercule, lui Isis, ocrotitoarea marinarilor din Orient ce poposeau în portul apropiat, te conduce de-a lungul faţadelor acoperite cu sloganuri electorale şi inscripţiile publicitare ale hanurilor, prăvăliilor şi tavernelor, sau în interiorul termelor şi al palestrelor, introducându-te de fiecare dată într-un nou crâmpei de viaţă  zilnică, obişnuită, a unei aşezări din antichitatea latină.

La Pompei, viaţa a încremenit în cele câteva ore fatidice ale amiezii zilei de 24 august 79 en, în timp ce întreaga populaţie era ocupată cu îndeletnicirile sale zilnice. Însă doar aparent, pentru că ecourile activităţilor, grijilor, necazurilor şi bucuriilor celor 20 000 de locuitori dispăruţi vorbesc despre lecţia de istorie a unui oraş care nu a vrut să moară.

 
top