Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Grecia – spaţiul revenirilor perpetue


Grecia este unanim recunoscută ca fiind locul de naştere al civilizaţiei europene, şi oferă cu o generozitate uimitoare un mix ameţitor de hoteluri de lux şi minuscule pensiuni familiale, situri arheologice antice,  taverne rustice cu inegalabila bucătărie grecească, muzee de toate felurile, staţiuni destinate familiilor, insule mirifice, cluburi de sirtaki, tabere de studii şi o sumedenie de alte atracţii specifice ei sau importate mai mult sau mai puţin recent.

delphi
Însă dincolo de vârtejul aparenţelor Grecia are o viaţă a ei lăuntrică, ba chiar mai mult decât atât, are o anumită frenezie proprie numai ei, Grecia se naşte, trăieşte, se bucură, se întristează şi moare cu fiecare grec în parte, indiferent de poziţia socială, indiferent de cum îl cheamă, şi indiferent de ce cred alţii despre ei.
Ellada este un dar al lui Helios, este istoria vie într-o mişcare perpetuă, o mişcare începută acum peste 3000 de ani şi care va continua încă cel puţin atât. Grecia doar pare lentă pentru că ea are toată etemitatea Timpului! Iar timp este suficient, pentru că timpul nu lipseşte niciodată din Grecia.

Grecia are o anumită solemnitate, proprie numai ei.

Grecia înseamnă, în primul rând, o istorie multimilenară şi o tradiţie omogenă.

Aceleaşi cântece şi dansuri i-au însufleţit pe grecii din antichitate, la fel ca şi pe cei de azi. La fel s-a întâmplat şi cu instrumentele muzicale. Majoritatea lor se regăsesc pe desenele de pe ceramica antică. S-au păstrat rebec-ul - vioara cu trei strune, lyra,  fluierul păstorilor, naiul. Iar pentru greci, acestea sunt mai mult decât nişte simple instrumente muzicale.

Există nenumărate moduri în care tradiţiile pot supravieţui în sufletul unui popor. Uneori ele se pot afirma prin ceremonii spectaculoase care cristalizează în jurul lor explozii de entuziasm popular, aşa cum este corrida spaniolă. Dar ele pot, de asemenea, să transpună gesturi şi obiceiuri aparent lipsite de importanţă dar în realitate grele de sensuri, ale căror semnificaţii se pierd în negura timpului. Aşa sunt tradiţiile grecilor, mai mult secrete decât spectaculoase, dar păstrătoare ale unor moşteniri antice. Nu se dezvăluie la prima vedere, iar pentru a Ie sesiza trebuie să duci viaţa grecilor înşişi. Sau să pleci în descoperirea acelor regiuni din Attica, Peloponez, Epir sau Creta, unde aceste vestigii ale istoriei mai trăiesc încă, şi sunt pline de vitalitate.

Multora Olimpul li pare doar o legendă frumoasă, plină de simboluri. Pentru orice grec însă, sfinţii creştinătăţii patronează totul şi mereu, la fel ca zeii olimpici ai antichităţii. În zilele noastre, sfântul Nicolae I-a înlocuit pe Poseidon în inimile marinarilor greci, şi i-a moştenit puterea asupra valurilor. Locul lui Zeus a fost luat de Sfântul Ilie care comandă în continuare fulgerelor, trăznetelor, vânturior şi furtunilor. În Grecia, religia creştină a încorporat paşnic şi plin de respect un număr uriaş de rituri şi legende păgâne. lisus Cristos, Fecioara, sfinţii trăiesc în mijlocul oamenilor, aşa cum tot în mijlocul oamenilor trăiau şi vechii zei ai Olimpului.

Pentru orice grec ziua sa onomastică este mai importantă decât aniversarea naşterii.

vakantie-Griekenland-001.ashx
Grecii vin la biserică să-şi exprime devoţiunea către sfinţii lor preferaţi care pot fi uneori prietenoşi, alteori încruntaţi şi ameninţători, dar a căror prezenţă este tot atât de reală ca aceea a fiinţelor umane. Pe înălţimile Parnasului, într-un sat de lângă Delfi, la ruinele templului lui Apollo, se desfăşoară în fiecare an sărbătoarea sfântului Gheorghe. Pentru că Apollo străpungea şi el, odinioară, un balaur înfricoşător ce păzea apele sfinte ale fântânii Kastalia. Şi în prima zi de Paşti, se intonează un cântec tradiţonal al cărui refren este: "Balaure, eliberează apele”.

Oare istoria şi legendele trebuie să renască neîncetat? Nu ştim. Dar în privinţa tradiţiilor, Grecia este inegalabilă şi inepuizabilă.

 

 
top