Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Sardana - manifestarea unei comunităţi aflate în sărbătoare


Oriunde v-ar purta paşii prin Catalunia este imposibil ca la un moment dat să nu va atragă atenţia sunetele inconfundabile ale unei orchestre populare Cobla şi să nu nimeriţi peste un grup de dansatori de sardana. La toate sărbătorile, mari sau mici, naţionale sau locale, populare sau religioase, în marile oraşe sau în mărunte comunităţi săteşti, cercurile dansatorilor de sardana adună oameni de toate vârstele şi condiţiile sociale. Trecătorii îşi lasă servietele şi coşurile pentru cumpărături în mijlocul cercului şi se bucură de ocazia de a intra în acest dans specific Cataluniei. Participarea nu presupune nici costume speciale şi nici pregătiri minuţioase – totul se desfăşoară spontan şi firesc, debordând de bucuria comunicării prin acest mic fragment al unei moşteniri culturale fabuloase.

6sardana
În comparaţie cu mai cunoscutul flamenco, dans pasional şi vijelios, născut în Andalusia secolului al XVI-lea din confluenţa culturilor maură, evreiască şi gitană, sardana pare un dans atemporal, desprins din mentalitatea şi felul de a trăi şi a simţi al catalanilor. Dar aşa cum îl simt catalanii, sardana este mai mult decât un dans… este un ceremonial plin de spectacol, grandoare, ritm şi viaţă, este cel mai reprezentativ şi vechi dans tradiţional, una dintre trăsăturile identitare pe care catalanii le promovează într-o lume guvernată de devălmăşia globalizării.

 Dacă flamenco este un dans individual, acompaniat cu strigăte prelungi şi patima întunecată a guitarrelor, sardana este manifestarea unei întregi comunităţi aflate în sărbătoare, este o mişcare plină de o vigoare calmă, rustică şi veselă, aşa cum este întreaga Catalunie.

Nimeni nu cunoaşte originile sardanei, dar este foarte clar pentru toată lumea că nu există nimic asemănător în celelalte regiuni ale Spaniei.

Unii cred că dansul ar proveni din Sardinia, insulă aflată în componenţa Regatului Cataluniei în perioada ei de maximă expansiune din secolul al-XIV-lea. Alţii spun că originea sardanei este mult mai îndepărtată şi că s-ar afla în dansurile colective greceşti care se regăsesc azi sub diverse forme pe toate ţărmurile Mediteranei colonizate sau dominate cândva de hegemonia comercială a Greciei antice. Însă indiferent de origine, toată lumea este de acord în privinţa faptului că sardana constituie unul dintre elementele fundamentale ale identităţii culturale catalane.

Pe Montjuic, colină emblematică a Barcelonei, alături de Muzeul Naţional de Artă Catalană, de Stadionul Olimpic şi celebrele Fântâni Magice, se află un grup statuar dedicat sardanei, creaţie a sculptorului Joseph Canyas.

montjuicsardana

În Cartierul Gotic (Barri Gotic) în Plaça de la Seu, în fiecare sâmbătă seară de la orele 18:30, localnicii se adună pentru a se bucura împreună de acest dans în faţa catedralei care adăposteşte mormântul sfintei Eulalia, patroana spirituală a Barcelonei.

Oricine este binevenit în cercul dansatorilor de sardana.

Dacă vă întâlniţi cu ei, nu ezitaţi!

Lăsaţi-vă rucsacul în mijlocul cercului şi umpleţi-vă sufletul cu cea mai pură bucurie catalană!

 

 
top