Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Domul Invalizilor - Panteonul militar al Frantei


Parisul este, fără îndoială, singurul loc din lume care poate satisface concomitent toate aşteptările posibile, indiferent care ar fi exigenţele celor care îl vizitează. S-ar putea spune că pentru fiecare vizitator există câte un paris, şi că Parisul este compus din toate aceste mici parisuri suprapuse, la care se adaugă Parisul parizienilor. Parisul este complex şi uriaş, şi fiecare detaliu al lui are ceva special, atât pentru parizieni, cât şi pentru vizitatorii acestuia.

Poate că nici una dintre edificiile Parisului nu poartă o încărcătură emoţională atât de mare, atât pentru francezi cât şi pentru vizitatorii acestuia, ca Hotelul Invalizilor.

7_Eglise_du_Dome_Hotel_des_Invalides 
Ludovic al XIV-lea a iniţiat în anul 1670 un proiect pentru construirea unei instituţii care să funcţioneze ca spital pentru răniţi şi ca adăpost şi azil de bătrâni unde să fie îngrijiţi veteranii armatei franceze.

A stabilit şi numele instituţiei: Hôpital des Invalides. Curând după finalizarea construcţiei a ordonat completarea acesteia prin construirea unei capele, “Eglise Saint Louis des Invalides” şi a uneia pentru uzul său personal “Eglise du Dôme”, a cărei cupolă aurită cu peste 12 kg de aur este copia domului proiectat de Michelangelo pentru basilica Sf. Petru din Roma.

 
La sfârşitul secolului al XVII-lea aici trăiau peste 4000 de foşti militari lipsiţi de mijloace de subzistenţă, organizaţi ca într-o cazarmă, lucrând în ateliere care produceau pentru armată uniforme, încălţăminte, arme. Spitalul funcţionează în continuare, iar spaţiile ocupate odinioară de veterani adăpostesc azi un vast complex muzeal, construit în jurul Muzeului Armatei.

De aici au fost luate în dimineaţa zilei de 14 iulie 1789 tunurile cu care revoluţionarii au asediat şi cucerit Bastilia, aici a avut loc la 15 iulie 1804 prima ceremonie de decernare a Ordinului Legiunii de Onoare şi tot aici, în martie 1814, când armatele coaliţiei erau la porţile Parisului, au fost distruse prin incendiere toate stindardele şi trofeele capturate de-a lungul campaniilor napoleoniene, pentru ca acestea să nu fie recuperate de inamicii Franţei.

invalides-548550-jpg_376144

Hotelul Invalizilor a fost gândit ca o instituţie dedicată eroilor Franţei, şi şi-a păstrat această destinaţie: Domul Invalizilor este azi un Panteon al marilor comandanţi militari ai Franţei, este omagiul unei ţări care ştie să arate că nu îşi uită eroii. În centrul domului se află mormântul lui Napoleon I realizat din porfir finlandez roşu aşezat o bază din granit verde, şi acesta constituie principala atracţie, pentru că Napoleon nu mai aparţine de mult timp doar francezilor. Domul Invalizilor a devenit un adevărat loc de pelerinaj pentru toţi cei care doresc să păstreze un moment de reculegere la mormântul celui care a semnat certificatul de naştere al Europei moderne.

1208863

Napoleon a avut, fără îndoială, defectele sale, şi mulţi se întrec în a le scoate în evidenţă: a fost un mare cuceritor - deci era nemilos, a fost un monarh - deci era un tiran,, a fost ambiţios - deci şi-a exercitat puterea pentru a-şi extinde influenţa, aşa cum au făcut toţi ceilalţi monarhi. O nesfârşită listă de păcate care se poate aplica în egală măsură lui Alexandru Macedon, Cezar, Petru I sau Soliman Magnificul. Napoleon este însă singurul care nu lasă pe nimeni indiferent: geniu sau impostor, justiţiar sau mafiot corsican, partizanii şi detractorii săi se află de peste două secole într-o competiţie continuă. Nimeni nu îi contestă însă destinul de a fi eroul celei mai captivante epopei a istoriei moderne.

În liniştea şi lumina calmă a Domului Napoleon îşi primeşte toţi vizitatorii, partizani şi detractori, cu aceeaşi bunăvoinţă imperială ca odinioară la Fontainebleu, înconjurat de elita armatei franceze.

 

 
top