De Sevilla te îndrăgosteşti de la prima vedere.

Sevilla este strălucitoare, prietenoasă şi zâmbitoare în toate ipostazele ei, iar sinceritatea cu care te întâmpină şi îşi deschide sufletul înaintea ta poate dizolva instantaneu şi cele mai încrâncenate resentimente.

Sevilla nu are nevoie de plaje cu nisip fin, parcuri de aventuri sau cine ştie ce alte amenajări cu care să atragă turiştii. Sevilla se are pe sine, şi asta este suficient. Pentru că la Sevilla totul este la superlativ: arhitectură maură, gotică şi barocă, pieţe romantice, magazine elegante, flamenco, tapas, concerte, lupte cu tauri, fotbal şi mai ales exuberanţa care debordează  din fiecare detaliu. Sentimentul viu care te urmăreşte este că întotdeauna ţi-ai dorit să vii aici, iar întrebarea agasantă, care revine obsedant, este când ai să te reîntorci.

Sevilla este o explozie de lumini şi culori vii, soarele andaluz are o nuanţă proprie lui, iar aerul are o transparenţă pe care nu o găseşti nicăieri în altă parte. Nu întâmplător atât Velázques cât şi Murillo au fost sevillani.

Sevilla este pasională şi romantică, şi aşa a fost dintotdeauna. Don Juan nu putea fi decât din Sevilla, Figaro şi Carmen de asemenea. Manufactura de tabac unde lucra odinioară eroina operei lui Bizet adăposteşte azi o parte a universităţii sevillane, şi nu poţi să nu îţi imaginezi că afişul colorat pe care îl vezi de departe îl înfăţişează pe don Escamillo care te invită la Plaza de Toros, şi că terasa pe care o vezi la colţul străzii este a hanului lui Lillas Pastia.

Cartierul care reprezintă cel mai bine spiritul Sevillei este, fără îndoială, Santa Cruz. Străzile ei înguste, lipsite de orice zgomot urban, par aleile din grădina cu flori a unei case în care toţi se bucură că te-ai decis să îi vizitezi. De la fiecare fereastră, prin fiecare grilaj scot capul vesele flori parfumate, mici tufe de levănţică, muşcate şi tot felul de plante colorate. Totul în jur străluceşte de curăţenie, porţile din fier forjat dau în mici "patio” – adevărate crâmpeie de paradis, iar deasupra tuturor pluteşte strălucitorul turn La Giralda, recuperat din istorie şi pus în slujba catedralei Santa Maria de la Sede, cea mai mare construcţie gotică din lume, care adăposteşte mormântul celui mai vestit marinar din lume, genovezul Cristofor Columb.

La Giralda este simbolul Sevillei. Fundaţii romane, ziduri vizigote, ornamente maure şi clopote creştine. Sevilla însăşi este un amestec fericit de culturi: provincie latină cu ţărani încăpăţânaţi şi aspri, imposibil de scos din realitatea imediată, peste care s-a suprapus cultura maură sofisticată, luxoasă şi oarecum nostalgică, încărcată parcă de melancolia de fi pierdut ceva drag: ornamentele de pe ziduri vorbesc despre luxul filigranat al ţesăturilor din care îşi înălţau odinioară corturile - palatul portabil al nomadului; micul patio este amintirea oazei cu verdeaţa şi răcoarea ei; susurul fântânii arteziene este visul suprem al tuturor celor care străbat deşertul; nenumăratele ghivece de flori amintesc de idealul unei grădini portabile. Nevoia instinctivă de întoarcere, măcar şi formală, la lumea care i-a creat  s-a dovedit, în cele din urmă, justificată, dar insuficientă: ţăranul latin şi nobilul vizigot i­-au alungat pe maurii moleşiţi după cinci secole de lux şi sedentarism, făcând să dispară un popor, dar nu şi cultura lui.

“Madridul este capitala Spaniei, dar Sevilla este capitala lumii” se spunea în vremurile când bogăţiile Lumii Noi erau aduse pe Guadalquivir şi descărcate în atrepozitele de la Sevilla. Vremurile acelea au trecut demult, dar Sevilla a reuşit să-şi păstreze acest statut, pentru că a învăţat să-şi păstreze bogăţiile care nu pot fi cărate cu corabia, dar pot fi dăruite tuturor celor care îl vizitează.