Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Corida – frumuseţe şi oroare strălucitoare


Fenomenul luptelor cu tauri a constituit dintotdeauna un subiect inepuizabil pentru argumentaţii pro şi contra legate de originile, semnificaţia şi, mai ales, de moralitatea lui.

bullfighting
În Spania, în decursul istoriei, corida fost interzisă şi apoi readusă în legalitate, sub presiunea maselor, de mai multe  ori. Din ianuarie 2012, parlamentul de la Barcelona, în marele elan al afirmării diferenţelor dintre identitatea culturală catalană şi cea spaniolă, a interzis prin lege luptele cu tauri. Insulele Canare au făcut acelaşi lucru în 1991.

În ultimul timp, tot mai multe voci se ridică, mai ales din afara Spaniei, împotriva acestui „sport crud şi sângeros”. Sigur, există multe sporturi sângeroase şi crude care ar putea fi interzise. Vânătoarea, de exemplu, este un sport sângeros şi adesori crud, dar nimeni nu se gândeşte să o scoată în afara legii.

Însă corida nu este un sport, ci o artă care se adresează exclusiv cunoscătorilor.

Nu există competiţii între toreadori şi nici clasamente. Valoarea unui vânător constă exclusiv în numărul animalelor ucise. Succesul unui toreador nu este dat însă de numărul taurilor ucişi ci doar de impresia pe care o lasă publicului. Iar cronicile coridelor nu figurează pe pagina sportivă a ziarelor spaniole, ci pe pagina culturală, alături de lansările de carte, vernisajele de expoziţii şi cronicile dramatice.

La corida nu se fac pariuri, iar copii spaniolilor nu poartă costume de toreador, aşa cum poartă tricoul Barcelonei sau şapca Realului.

Nici o persoană sănătoasă la minte nu ar găsi o satisfacţie în urmărirea activităţii unui abator.

Spain-Madrid_Pano-12-Full_2006-05_resize
Publicul nu vine să vadă uciderea unui taur – ci spectacolul inteligenţei, curajului şi eleganţei în faţa violenţei şi a pericolului, spectacolul tragic al vieţii şi al morţii. Corida este o tragedie  jucată pe viu, în care personajele nu recită texte prescrise ci improvizează, lăsându-se conduse de trăirile, de experienţa şi de arta lor. Iar spectatorii sunt singurii care stabilesc dacă a fost o luptă bună sau nu, şi cer preşedintelui să-l premieze pe toreador. Sau să graţieze taurul. Iar pentru toreador este o mare cinste să fi luptat cu un „toro indultado” - un taur căruia, pentru curajul, inteligenţa şi combativitatea pe care a arătat-o în arenă, publicul i-a recunoscut dreptul de a-şi trăi restul vieţii pe una din pajiştile crescătoriilor de tauri de luptă, contribuind cu valoarea genelor sale la îmbunătăţirea calităţilor următoarelor generaţii de „toros bravos”.

TORO_INDULTADO_SEVILLA_2011_1

Arta nu există în sine, ci doar în ceea ce poate trezi în imaginaţia sau sufletul receptorului. Şi dacă nu trezeşte nimic, înseamnă că, pur şi simplu, nu i se adresează.

Există unii care vor să interzică o formă de artă pentru că nu o înţeleg. Dacă nu înţelegi nimic din arta lui Prokofiev sau Dali, în mod sigur că ei nu ţi se adresează. Dar nimeni nu se gândeşte să propună recuzarea lor. Sau interzicerea pictării nudurilor din motive de obscenitate – pentru că asta înţeleg ei. Însă Armata Salvării, ecologiştii, activiştii pentru drepturile animalelor şi vegetarienii ţin morţiş să interzică tauromahia – locul taurilor este la abator şi nu în arenă, spun ei. Ca şi cum moartea în faţa plutonului de execuţie ar fi de preferat celei de pe câmpul de luptă.

Pentru cunoscători corida este în egală măsură o luptă şi un dans ritual. Este puterea eroului civilizator de a ordona haosul. Este manifestarea bravurii duse până la ultima limită: cu arma în mână, faţă în faţă cu moartea, cu riscul vieţii pentru regula jocului.

Iar aici există, incontestabil, ceva măreţ, frumos, şi tragic.

 

 
top