Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



La Diada de Sant Jordi – ziua iubirii şi a literaturii


Sfântul Gheorghe, ostaş al împăratului ceresc şi supererou al creştinătăţii, a fost dintotdeauna un model spiritual de primă mărime care a inspirat şi a adus sub protecţia lui persoane, oraşe, provincii, ţări şi armate. Cultul lui Sant Jordi constituie unul dintre marile atracţii ale Barcelonei, sfântul ocrotitor al Catalunyei fiind omniprezent, de la invocările din limbajul cotidian şi până la marile opere ale modernismului – cea mai cunoscută fiind, probabil, acoperişul Casei Batlló pe care Gaudi l-a imaginat ca pe o spinare de balaur.

casa batllo 3

Nu este nimic neobişnuit ca originile unor tradiţii puternic ancorate în conştiinţa unei colectivităţi să fie definitiv pierdute printre controverse istorice şi poezia legendelor. Contribuţia catalană la minunea uciderii balaurului constă în trandafirii roşii care se spune că au crescut din pământul udat de sângele dragonului şi gestul galant al cavalerului Sant Jordi (care purta o pelerină albă cu o cruce roşie pe piept şi un scut auriu cu patru dungi roşii – drapelul Catalunyei), de a-i oferi un trandafir prinţesei pe care tocmai o salvase. Şi, desigur, faptul că lupta Sfântului Gheorghe cu balaurul a avut loc la Montblanc, un sătuc din provincia Tarragona a Regatului Catalunyei, şi nicidecum altundeva.

Detaliile adăugate de catalani cunoscutului mit hagiografic au făcut ca începând cu secolul al VIII-lea ziua de 23 aprilie să fie celebrată inclusiv prin oferirea de trandafiri femeilor, care erau astfel omagiate ca nişte adevărate prinţese catalane, în timp ce bărbaţii aveau ocazia să se simtă ca nişte războinici neînfricaţi atinşi de fiorul trecerii de la încrâncenarea luptei la delicateţea unui gest curtenitor şi plin de trandeţe. În timp, ziua Sfântului Gheorghe a început să fie tot mai des numită Ziua Trandafirului, iar pe la începutul secolului al XV-lea sfântul protector al catalanilor preluase şi atribuţiile Sfântului Valentin.

Trandafirii de Sant Jordi sunt roşii, cu tulpina lungă şi însoţiţi de un spic de grâu şi o panglică aurie cu patru dungi roşii. Şi adeseori de mesajul “t’estimo” – te iubesc, în catalană. În ultimul timp au început să apară şi trandafiri coloraţi, care deşi nu mai amintesc de sângele balaurului (sau, cine ştie?), urmează un cod al culorilor care nuanţează expresia gestului.

DSC02769

Timp de secole femeile au fost puse în încurcătura de a nu putea da un răspuns unitar semnelor de apreciere primite de la bărbaţi de Sant Jordi, şi asta până la începutul secolului XX, când cineva a propus o idee cu adevărat remarcabilă.

În 1923, proprietarul unei edituri din Barcelona a avut iniţiativa strălucită să scoată în evidenţă ziua comemorării celor doi mari scriitori ai umanităţii, William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, amândoi trecuţi în nefiinţă în aceeaşi zi – 23 aprilie 1616. Ideea a prins instantaneu şi succesul a fost garantat de entuziasmul cu care Ziua Cărţii s-a generalizat în toată Spania şi apoi în lume, ajungând ca în anul 1995 UNESCO să declare ziua de 23 aprilie drept Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor.

Dar în Catalunya Ziua Cărţii este legată de La diada de Sant Jordi şi are sensuri mult mai profunde. Niciodată Sonetele lui Shakespere nu au fost oferite într-un context mai potrivit, şi niciodată dragostea şi literatura nu au fost celebrate în acelaşi timp şi în împrejurări mai romantice.

San Jordi by zulimarosa-574x338

De Sfântul Gheorghe, la Barcelona, 5 milioane de trandafiri şi 400 000 de volume sunt oferite în numele iubirii, teatrele îşi vând biletele la jumătate de preţ, dansatorii de sardana se adună prin pieţe şi parcuri, Palau de la Generalitat – sediul guvernului catalan îşi deschide porţile pentru vizitatori, iar în cochetul orăşel Montblanc Setmana Mediaval de la Llegenda de Sant Jordi este în plină desfăşurare. Primăvara se află în drepturile ei!
 
top