Oferte Last Minute

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Pisco – o istorie sudamericană


Canoanele ritualului religios catolic au făcut ca viţa de vie şi arta vinificaţiei să fie aduse în Lumea Nouă de misionarii care însoţeau chiar primele valuri de conchistadori, astfel că la sosirea coloniştilor mai multe soiuri spaniole de struguri erau deja aclimatizate. În foarte scurt timp, mulţumită climei şi a solului fertil, Viceregatul Perú (care ocupa toată suprafaţa Americii de Sud, mai puţin Brazilia), a ajuns să dispună de o uriaşă supraproducţie de vin de calitate, pe care coloniştii o exportau cu precădere în Spania-mamă.


93333-050-838BE068
Încercând să salveze producţia metropolei de la dezastru, regele Filip al II-lea a interzis în 1595 importurile de vin din America de Sud, ceea ce i-a determinat pe viticultorii din colonii să extindă masiv producţia de “aguardiente” – băutura distilată tradiţională a spaniolilor. Pe la jumătatea secolului al XVIII-lea, distilatul produs în Peru a început să fie cunoscut sub numele de “pisco”, după numele regiunii şi a portului Pisco, pe unde se derula activitatea comercială a zonei (detalii).

Plantaţiile din văile uscate din sudul actualului Peru au produs timp de patru secole o băutură care s-a modelat odată cu personalitatea ţării şi a poporului peruan, tuşa finală a caracterului său fiind dată la sfârşitul secolului al XIX-lea de masivul aflux de emigranţi italieni cunoscători în domeniul obţinerii băuturilor alcoolice distilate.

Pisco a fost introdusă în lumea exclusivistă a amatorilor de cocktailuri sofisticate de Victor Vaughn Morris, un american care în 1920 a creat Pisco Sour, o combinaţie savantă cu limetă de Peru, sirop de zahăr, albuş de ou, un strop de bitter şi gheaţă, cocktail devenit un clasic al barurilor cu pretenţii din toată lumea.

peruvian-pisco

Fiind considerată o trăsătură identitară a ţării şi a poporului peruan, nimeni nu s-a preocupat de problemele legate de protecţia mărcii, lucru pe care însă l-a realizat Chile în anul 1931 când a obţinut înregistrarea denumirii de pisco pentru varianta autohtonă de aguardiente, şi recunoaşterea ei ca Denumire de Origine Protejată.
 
Desigur că podgoriile din Valea Elqui din Chile au început producţia de aguardiente în aceleaşi împrejurări ca şi cele din Peru, dar, în timp, diferenţele dintre cele două distilate, pornind de la soiurile de struguri şi tehnologiile utilizate până la culorile şi aromele produsului finit, au crescut atât de mult, încât azi vorbim despre două băuturi diferite.
 
Campania chiliană a continuat cu aruncarea în luptă a lingviştilor, care au demonstrat originea precolumbiană a cuvântului pisco şi dubla lui semnificaţie, atât “pasăre”, cât şi “oală de lut”. Apoi, în 1936, au emis un decret-lege prin care numele satului La Unión a fost schimbat în Pisco Elqui şi l-au adus în scenă pe stewartul englez Elliot Stubb care în 1872 a debarcat de pe vaporul Sunshine în portul Iquique, hotărât să deschidă un bar şi să inventeze un cocktail numit Pisco Sour. Şi campania continuă şi azi, prin îmbogăţirea constantă a culturii universale cu nenumărate producţii folclorice care dovedesc neîntrerupta preocupare istorică a chilienilor pentru fabricarea băuturii cu numele pisco.

pisco afiche
Dar cunoscătorii caută exclusiv produsul peruan ignorându-l, pur şi simplu, pe cel produs în Chile, deşi producţia chiliană este de 30 de ori mai mare şi este obiectul unei promovări agresive. Cel mai mare importator de pisco peruan este însă tot Chile, atâta doar că aceasta trebuie etichetată ca Aguardiente de Uva (aguardiente de struguri). Dar toată lumea ştie că bea pisco adevărat, produsă în Peru.
Orice întâlnire cu ea este o experienţă surprinzătoare şi entuziasmantă, pentru că pisco nu este cu nimic mai prejos decât Machu Pichu, Liniile Nazca, insulele Ballestras şi celelalte minuni pe care Peru le oferă lumii. Pentru că pisco este, aşa cum o descria Kipling, o alăturare magică de puf de pe aripi de înger, strălucire a zorilor la tropice, vălul roşu al asfinţitului şi frânturi din operele maeştrilor morţi.


 
top