Corfu – insula păcii de sub măslini

S-ar putea spune că istoria a fost generoasă cu insula Corfu, şi în locul stabilităţii înţepenite a Imperiului Otoman i-a dăruit şansa de a intra în dinamica Europei, rezonând la toate convulsiile, bucuriile şi necazurile acesteia. Dar preţul pe care a trebuit să îl plătescă a fost o lungă odisee: pierdută de Imperiul Bizantin în favoarea normanzilor, a trecut sub ocupaţie angevină, apoi a petrecut patru secole în componenţa Republicii Veneţiene de unde a intrat într-o confederaţie insulară înfiinţată de Napoleon şi devenită apoi protectorat al coroanei britanice, ca să revină, în sfârşit, la Grecia-mamă în 1913.
Angelokastro view from tha battlements

Natura a fost, şi ea, mult mai prietenoasă decât cu restul Greciei, şi în locul reliefului arţăgos cu dealuri sterpe şi râpe bolovănoase, a binecuvântat insula cu armonii pline de farmec, unde forme domoale se rostogolesc spre mare, separate prin văi fertile şi primitoare, cu sate locuite de personaje joviale care se întrec să îţi ofere ospitalitatea lor sinceră şi însufleţită. Dealurile sunt acoperite cu vii şi plantaţii de măslini, livezi de portocali şi lămâi, smochini şi rodii, lăudate cândva de Homer însuşi, iar vegetaţia spontană adună toate florile parfumate ale Mediteranei.

Cel mai înalt punct al insulei, muntele Pantokrator, cu obrazul brăzdat de şosele, poteci şi piste de mountain bike te îmbie la lungi plimbări printre pajişti cu iarbă neagră şi tufe înflorite de mirt ca nişte insule de zăpadă parfumată, ca să-ţi deschidă de la 900 de metri o panoramă largă în care mozaicul de parcele cultivate alternează cu vii şi livezi, păduri de măslini şi portocali sau cu sclipirea de paiete a unui colţ de mare, toate scufundate într-o linişte adâncă, de început de lume.

Vestită în antichitate pentru “anthosmias oenos”, vinul care mirosea a flori, cum spunea Tucidide, Corfu a devenit în secolul al XVI-lea cel mai mare producător de ulei de măsline al Mediteranei, în urma unei vaste campanii de înlocuire a plantaţiilor de viţă de vie cu măslini. Plantaţiile de măslini adună azi aproape 4 milioane de copaci, mulţi dintre ei bătrâni de peste 500 de ani, arbori gigantici care te privesc senini şi siguri pe ei, de la peste şase metri înălţime. Trunchiurile lor chinuite şi strâmbe, cu forme artritice şi sute de scorburi căscate ca într-un ţipăt de groază sunt un sanctuar pentru miile de insecte, păsări şi mici animăluţe care forfotesc neobosite în razele soarelui care se strecoară prin coroanele verzi-argintii care sună metalic în briza uşoară.

Simbol al victoriei, al puterii şi al păcii, măslinul se regăseşte în nenumărate texte antice ca arbore mitic, preţuit nu doar pentru fructele şi uleiul care erau folosite în alimentaţie şi pentru iluminat, dar şi pentru densitatea şi durabilitatea lemnului său, tentaţie permanentă pentru toţi constructorii, tâmplarii şi sculptorii din ultimii 5000 de ani de civilizaţie mediteraneană. Şi azi este protejat de legi speciale, ecouri ale străvechilor legi ale lui Solon care mergeau până la pedeapsa cu moartea pentru atentatele grave împotriva Copacului Hranei şi Luminii. Ecouri vagi, din păcate, pentru că sunetul agresiv al motofierăstraielor se aude tot mai des în liniştea pădurilor seculare şi tăierile ilegale întreţin un comerţ ilicit care este pe cale să devină o molimă pusă în slujba vanităţii amatorilor de mobilă de lux şi a lăcomiei cuptoarelor restaurantelor de fiţe din Italia.

Dincolo de plajele şi hotelurile turismului de masă, Corfu a rămas acelaşi univers seducător care timp de trei milenii a vrăjit regi şi poeţi, de la Ulise la Wilhelm al II-lea şi de la Homer la Lawrence Durell. Şi milioane de călători neştiuţi pe care i-a îmbogăţit cu bucuria descoperirii unui colţ de lume unde anticele spirite ale naturii plantează câte un crâmpei din Grădina Zeilor în sufletele oamenilor.