Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Patmos – Ierusalimul Mării Egee


Insula Patmos, numită şi Ierusalimul Mării Egee sau Insula Bisericilor, a avut dintotdeauna o importantă încărcătură spirituală. Aici se aflau unele dintre cele mai mari temple din lumea greco - romană închinate zeiţei Artemis (Diana) şi a fratelui ei Apollo, acesta este locul unde Apostolul Ioan a trăit în exil, şi, probabil că nu întâmplător, a adăpostit în anii `60 o mare comunitate hippy.

Monastery of St John bell towers Patmos Island

Insula este considerată un loc sfânt atât pentru ortodocşi cât şi pentru catolici, şi tradiţiile religioase, multe amintind de vremurile în care cele două biserici erau nedespărţite, poartă un rol primordial în cultura ei. Notorietatea insulei nu este dată doar de cele peste 300 de biserici şi lăcaşuri de cult (un raport incredibil de una la fiecare 10 locuitori), unele datând chiar din vremea Sfântului Ioan, ci mai ales de atitudinea şi tradiţiile religioase şi laice ale localnicilor. Patmos este de multă vreme o destinaţie importantă atât pe harta pelerinilor tuturor confesiunilor creştine, cât
şi a turiştilor care caută o vacanţă liniştită în mijlocul unei comunităţi conduse de obiceiuri şi tradiţii milenare. Patmos este prin excelenţă insula plăcerilor simple dar care rezonează adânc în suflete, ca plimbările pe poteci nemarcate, în sunetul îndepărtat al clopotelor, pe fondul unei tihne care sugerează o imaterialitate tainică şi plină de înţelesuri.

Principalele oraşe ale insulei sunt
Hora şi Skala. Hora, un orăşel pitoresc întins de-a lungul unui ghem labirintic de străduţe şi fundături construite ca să uşureze apărarea localnicilor împotriva piraţilor, se află la poalele unei importante atracţii a insulei, Mănăstirea Sf. Ioan, înălţată pe locul unde în antichitate se afla templul Dianei. Mănăstirea, o adevărată fortăreaţă construită pentru descurajarea asediilor, este apărată de ziduri înalte de 15 metri care înconjoară un complex de capele, curţi interconectate, terase, galerii şi scări, toate construite cu scopul de a-i dezorienta pe invadatori.

Chora-and-Monastery-of-St-John

Sfânta Peşteră a Apocalipsei, locul unde a fost scrisă Evanghelia a 4-a şi cartea Apocalipsei, este înconjurată acum de Mănăstirea Apocalipsei. Acesta este locul unde Apostolul Ioan a primit
de la Hristos viziunile care l-au inspirat, unde a auzit vocea lui Dumnezeu printr-o despicătură în stâncă şi i-a dictat discipolului său, Prohoros, cele două cărţi sfinte.

Patmos-Grotto-Inside

Oraşul Skala, fondat în secolul al XVI-lea a fost odinioară un important port al Mediteranei. Azi oferă magazine, hoteluri, restaurante şi baruri, de-a lungul unei plaje care poate răspunde oricăror exigenţe ale turismului modern. Dar Patmos nu oferă viaţa de noapte a celorlalte insule greceşti; cluburile stau deschise doar câteva săptămâni în timpul sezonului, şi după aceea se închid. Şi, deşi nici populaţia insulei şi nici vizitatorii ei nu intenţionează să-şi petreacă tot timpul în meditaţie şi rugăciuni, chemarea religioasă a insulei este primordială şi se simte peste tot.
 
În Patmos bucuria mărturisirii credinţei creştine exprimată prin salutul Xristos anesti! Alithos anesti!” – Cristos a înviat! Adevărat a înviat! răsună timp de 40 de zile, până la Înălţare, dar explozia de entuziasm a Învierii este doar un moment dintr-o perioadă cu profunde conotaţii spirituale care se încheie la Rusalii, când bucuria Învierii şi a Înălţării cunoaşte o împlinire firească.

Sărbătoarea Rusaliilor, marea sărbătoare a coborârii Duhului Sfânt asupra apostolilor este certificatul de naştere al bisericii şi al unităţii creştine, şi în Patmos, la oficierea Liturghiei Ortodoxe de Rusalii participă toate confesiunile, chiar dacă, unele dintre, ele au mai sărbătorit o dată în acel an Rusaliile. La finalul slujbei, tot publicul se împărtăşeşte la un loc, şi nu o dată s-a întâmplat ca preoţii ortodocşi să nu fie suficienţi pentru a-i împărtăşi pe toţi participanţii, şi atunci au primit ajutorul preoţilor catolici care acordă comuniunea în conformitate cu preceptele ritualului ortodox, ca un ultim ecou al vremurilor de înainte de Marea Schismă.

În Patmos, de Rusalii, se sărbătoreşte naşterea Bisericii Creştine.


 
top