Casa Aliaga – o lecţie de istorie

Odată ocupată capitala Q’osco şi instalarea unei marionete pe tronul imperiului inca, Francesco Pisarro şi oamenii lui s-au îndreptat spre coasta Pacificului, căutând un loc unde să-şi construiască propriul lor oraş. Locul pe care l-a ales era situat pe malul sudic al râului Rimac, într-o vale pe care ingeniozitatea hidrologică a incaşilor o transformase într-un fermecător paradis verde. Conducătorul local, Taulichusco, membru al înaltei aristocraţii incaşe, a înţeles că orice opoziţie ar fi fost zadarnică şi a donat spaniolilor inclusiv pământul pe care se afla palatul lui, el retrăgându-se împreună cu câteva zeci de mii de supuşi.

La 18 ianuarie 1535 Pizarro a declarat fondarea Oraşului Regilor, s-a mutat în palatul lui Taulichusco şi a împărţit spaniolilor proprietăţi, după rangul şi contribuţia fiecăruia la cucerirea imperiului incaş. Iar preţuirea cea mai mare i-a arătat-o tânărului Jeronimo de Aliaga, purtătorul de stindard şi trezorierul forţei expediţionare spaniole, un neobişnuit amestec de bravură în luptă, diplomaţie şi rigurozitate contabilă. Fiu de hidalgo, Jeronimo de Aliaga s-a născut în anul 1508 la Segovia şi la vârsta de 16 ani a abandonat studiile teologice şi a plecat în Panama, unde, timp de câţiva ani, a îndeplinit diferite munci administrative. Însă viaţa plicticoasă de funcţionar şi mirajul lui Eldorado l-au determinat să pornească spre sud, alăturându-se armatei alcătuite de Francesco Pizarro pentru marea aventură a cuceririi imperiului incaş. Excepţionalele sale calităţi de militar şi de negociator cu triburile supuse de incaşi pe care le-a atras de partea spaniolilor, au făcut ca până la sfârşitul campaniei să devină o figură de primă mărime, iar unul dintre darurile cu care a fost recompensat a fost un teren pe care să îşi construiască o casă, teren sacru pe care se afla un sanctuar incaş, situat chiar lângă palatul lui Pizarro (detalii).

La mai puţin de o lună după fondarea Limei, la 12 februarie 1535 Jeronimo de Aliaga pune piatra de temelie a celei ce va deveni cea mai veche casă locuită neîntrerupt până acum de la sud de ecuator. Locuită azi de cea de-a 18-a generaţie de descendenţi, este unul dintre cele mai importante repere ale Limei. Casa, contemporană cu fondarea oraşului şi construită chiar de către unul dintre întemeietori, este, într-un fel, însuşi certificatul de naştere al Americii Latine, aşa cum o cunoştem noi acum.

De-a lungul timpului Lima a fost afectată de incendii şi cutremure devastatoare, cum a fost cel din 1746, când nu au rămas în picioare decât 25 de clădiri, dar Casa de Aliaga a fost în mod miraculos ferită de catastrofe şi şi-a păstrat în timp valoarea artistică, fiind azi unul dintre cele mai desăvârşite modele de arhitectură colonială, iar cele 66 de saloane ale ei, deşi modificate după gusturile şi modele care au apărut şi s-au stins în cei 478 de ani care au trecut de la construirea ei, păstrează acel ceva imuabil care conservă şi evocă amintirea şi atmosfera momentului de început al istoriei moderne a Perului.

2012-02-17-Lima-Peru-Casa-de-Aliaga-Family-chapel

Casa de Aliaga adăposteşte cea mai veche capelă din Lima, o splendidă mostră de artă gotică târzie. Însă sub podelele casei, altarul sanctuarului incaş a fost păstrat intact, şi sentimentul este că miracolul celor cinci secole de continuitate a familiei de Aliaga şi a casei lor, are cumva o legătură cu cele două. Aşa cum existenţa Perului modern are acelaşi neştirbit fundament cultural incaş care a supravieţuit o jumătate de mileniu.

Expuse la loc de cinste, sabia de Toledo a lui Jeronimo de Aliaga, blazonul acestuia şi portretele urmaşilor săi, mulţi dintre ei morţi în războaiele patriei lor, redesenează, pas cu pas, istoria Perului colonial şi republican: independenţa, democratizarea şi dezvoltarea economică a acesteia.