Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



So White Boutique Suites 5*

THAILANDA - ŢARA SURÂSULUI


( CIRCUIT THAILANDA )
THAILANDA - ŢARA SURÂSULUI
a se vedea imagine intreaga

 

 

 

 

 

  Ziua 1 (10.11.2020)

BANGKOK

Sosire la aeroportul internaţional Suvarnabhumi Bangkok aproximativ la ora 12:30. Meet & greet. Transfer de la aeroport la hotelul AMARI ATRIUM HOTEL 4* pentru check-in (check-in la orele 14:00). Cazare la hotelul AMARI ATRIUM 4* ( www.amari.com/Atrium ).
wat_traimit_tourist_attraction

Ziua 2 (11.11)

BANGKOK
(B - mic dejun)

 

Mic dejun.  Tur de oraş ½ zi . Bangkok este un oraş cu o istorie şi cultură bogată, cu peste 400 de temple situate în diferite puncte ale oraşului. Se viziteaza 3 dintre ele, cele mai importante din Bangkok, incluzând Templul Wat Traimit (faimos pentru statuia lui Buddha din epoca Sukhotai – confecţionată din aur masiv, înaltă de 3 m şi cântarind 5 tone şi jumătate); Wat Po – sau Templul Reîncarnării lui Buddha, cel mai mare templu budist din Thailanda, cuprinzând 95 de pagode şi statuia lui Buddha reîncarnat măsurând 45 pe 15 metri, şi Wat Benjamaborphit cunoscut şi ca Templul de Marmură, fiind construit din marmură de Carrara adusă din Italia. După vizită, întoarcere la hotel pentru cină.

Ziua 3 (12.11)

BANGKOK-DAMNOEN SADUAK-KANCHANABURI
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

Mic dejun la hotelul AMARI ATRIUM 4*, apoi plecare din Bangkok spre Damnoen Saduak pentru vizitarea “pieţei plutitoare” unde fermierii şi micii comercianţi locali îşi încarcă marfa pe mici bărci Sampan şi o expun la vânzare. Continuarea drumului spre provincia Kanchanaburi, situat la aproximativ 130 km vest de Bangkok. Vizitarea faimosului pod peste râul Kwai construit în 1942, în timpul celui de-al doilea război mondial, de prizonieri britanici, olandezi şi australieni. Se porneşte apoi spre Cimitirul Donrak şi muzeul dedicat celui de-al doilea razboi mondial, aflate în apropiere. Îmbarcare în “Trenul Morţii”, care trece peste viaducte din lemn, construite tot de prizonierii de razboi, străbătând Grota Krasae si explorarea unui traseu spectaculos deasupra râului KWAI Noi. Cină şi cazare la Kwai Jungle Raft hotel. www.riverkwaijunglerafts.com.

jungleraft
Tha_Sung_ Ziua 4 (13.11)

KANCHANABURI - SUPHANBURI
UTHAI THANI – KAMPHAENGPET
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

 

Mic dejun şi apoi plecare spre Suphanburi cu vizită la templul Wat Pa Lae Lai. Drumul continuă spre Uthai Thani şi vizitarea templului Wat Tha Sung cu uimitoarea sa sală de cristal. Plecare spre Kamphangphet pentru a vizita Parcul Istoric Kamphaengpet. Cină şi cazare la hotelul Chakungrao Riverview 3*+ www.chakungraoriverview.com

Ziua 05 (14.11)

KAMPHAENGPET - SUKHOTHAI – CHIANG MAI
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

După micul dejun plecare spre Sukhothai, oraş fondat în secolul al XIII-lea, al cărui nume înseamnă, pe bună dreptate, Răsăritul Bucuriei. Aici a fost capitala primului Regat cu adevărat independent al Thailandei, care a ajuns la apogeu sub regele Ramkamhaeng, considerat a fi creatorul alfabetului thailandez. Superbele temple şi monumente ale acestui minunat oraş au fost restaurate în cadrul Parcului Istoric Sukhotai, obiectiv care face parte din Patrimoniul Unesco şi este punctul de maxim interes al tuturor turiştilor care vizitează Thailanda. Se vizitează ruinele Palatului Regal si Templele Regale Wat Mahatat precum şi câteva sit-uri istorice aflate în afara zidurilor vechiului oraş – incluzând Templul Wat Si Chum. Se continuă apoi drumul spre Chiang Mai. Cină şi cazare la hotelul Chiangmai Plaza 4* din Chiang Mai www.cnxplaza.com

Ancient_temple_at_Sukhothai_Historical_park

Ziua 6 (15.11)

CHIANG MAI
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

 

După micul dejun la hotel se pleacă spre Valea Mae Sa pentru a vizita tabăra de elefanţi. Aici se va urmări un show în care personajele principale vor fi chiar elefanţii, iar apoi se va face o plimbare prin junglă purtaţi de elefanţi. La plecare se va coborâ pe râul Mae pe plute de bambus, într-o partidă de bamboo rafting de neuitat. După - amiază se vizitează satul Sankampaeng, celebru pentru manufacturile sale de mătase, de sculptură în lemn şi de umbrele. Seara se savureaza o cină tradiţională Kantoke şi dansuri tradiţionale nord – thailandeze. Cazare la hotelul Chiangmai Plaza 4* în Chiang Mai.

2010-07-06_Thailand_Mae_Sa_elephant_camp_1_28

 

Ziua 7 (16.11)
CHIANG MAI - LAMPANG – PHITSANULOKE
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

 

Dimineaţa devreme se vizitează templul Wat Phratat Doi Suthep, cel mai cunoscut templu din Chiang Mai, construit în anul 1383, care oferă o foarte frumoasă panoramă a oraşului. Se continuă drumul spre Lampang pentru a vizita templul în stil birmanez Wat Phra Kaew Don Tao, înainte de a se continua călătoria spre provincia Phitsanulok. Cină şi cazare la hotelul Amarinlagoon 3*+ www.amarinlagoonhotel.com

Wat_Yai_Chai_Mongkhon_Ayutthaya_Thailand_02

Ziua 8 (17.11)

PHITSANULOKE - LOPBURI - AYUTHAYA
– BANGKOK - PHUKET
(B/L/D - mic dejun/ prânz/ cină)

 

Mic dejun la hotel. Dimineaţa se vizitează Wat Mahathat, templu care adăposteşte ceea ce este considerată a fi cea mai frumoasa statuie a lui Buddha, apoi Phra Phuthachinnarat, marea statuie Sukhothai din bronz, construita in 1357, loc de pelerinaj pentru thailandezii de pretutindeni. Se continuă apoi drumul spre Lopburi, vizitând San Phra Kan sau Templul Kala, celebru pentru suprapunerea simbolurilor budiste si hinduiste. Marea atracţie a locului sunt grupurile de maimuţe semidomesticite, care şi-au împărţit oraşul între ele, stăpânind fiecare câte o zonă a acestuia.

Se viziteaza apoi Prang Sam Yod, fondat în secolul al 13-lea – iniţial un templu hinduist. Dupa-amiaza plecare spre Ayutthaya şi vizitarea siturilor istorice – patrimoniu UNESCO – incluzând templul Wat Phra Sri Sanphet.
De la aeroportul din Bangkok se pleacă cu zborul de seara la Phuket.
Transfer de la aeroportul din Phuket la Patong Beach Hotel 4* www.see2sea.com pentru cina si cazare.

Zilele 9-13 (18 - 22.11)

PHUKET
(B/D - mic dejun/ cină)

 

Pe toată durata sejurului cazarea va fi la hotelul Patong Beach Hotel 4*. Timp liber la dispoziţie pentru plajă la Marea Andaman, cea mai căutată zonă a Oceanului Indian, pentru apa sa caldă, nisipul alb coraligen şi peisajul exotic. Excursii opţionale, la insulele din largul Mării Andaman.

phuketbig
22.11
                                                 PHUKET – plecare
                                                                           (B - mic dejun)

 

Mic dejun la hotel.Transfer la aeroport, zbor Phuket - Bangkok si apoi Bangkok – Paris la ora 23:30

23.11 – Sosire la Aeroportul Otopeni.

 

Tarif: 910 EUR + 1080 USD/ persoană

Tariful cuprinde:
      - Toate transferurile şi tururile specificate în program cu ghid de limba engleza.
- Autocar cu aer condiţionat, transportul şi toate celelalte transferuri din program.
- Toate taxele de intrare menţionate la vizitele din program.
- Cazări la hotelurile menţionate cu mic dejun.
- Mesele specificate în program.
- Zborul intern Bangkok – Phuket – Bangkok

 

Tariful nu include:
     - Alte cheltuieli personale : băuturi, mini-bar, convorbiri telefonice, etc.
     - Tips

 

Modificari pot apare la taxele de aeroport si securitate si sunt stabilite de companiile aeriene.

Agenţia nu este responsabilă pentru eventualele neconcordanţe care pot apărea între informaţiile din site şi informaţiile primite în agenţie. Întotdeauna vor avea prioritate informaţiile primite în agenţie.

 

 

 


top