Ballestas – sanctuarul începutului de lume
|
|
|
Peru este, fără îndoială, un tărâm al superlativelor: cel mai bogat curent oceanic, cei mai înalţi munţi tropicali din lume, întinderea de apă navigabilă aflată la cea mai mare altitudine, cei mai mulţi turişti din America de Sud, şi multe altele. Dar, dincolo de superlative, Peru este, în primul rând, o ţară a diversităţii. Aici se regăsesc 87 dintre toate cele 104 zone climatice convenţionale ale lumii, inclusiv zona cea mai uscată şi a doua localitate ca mărime a cantităţii anuale de precipitaţii din lume.
Puţine locuri de pe pământ se bucură de diversitatea faunei şi florei din Peru. Uriaşa varietate a ecosistemelor, de la deşert la jungla amazoniană şi de la insule ecuatoriale până la veşnic îngheţatele goluri alpine, a binecuvântat Peru cu aproape toate tipurile de habitat imaginabil, un paradis natural în care prosperă un număr incalculabil de specii de mamifere, reptile, păsări, peşti, fluturi, arbori, orhidee, cactuşi. În Peru trăiesc peste 1800 de specii de păsări, mai multe decât în Europa şi America de Nord la un loc, iar dintre acestea, 120 de specii sunt endemice, iar 42 dintre ele au fost descoperite în ultimii 30 de ani.
Insulele Ballestas, un grup de trei insuliţe scăldate de atotputernicul curent Humbolt constituie unul dintre cele mai interesante şi mai vizitate rezervaţii naturale din lume, care, deşi este total interzis turiştilor, funcţionează ca un magnet căruia nimeni nu îi poate rezista (detalii). Arcadele de stâncă roşie întinse peste marea de cobalt, peisajul capricios ros de peşteri şi crevase, falezele şi plajele, dau impresia că au fost făcute special ca teren de joacă pentru toate vietăţile pământului. Pinguini, foci, păsări de toate neamurile, zac impasibile sau se agită într-un haos asurzitor, în care vedetele sunt leii de mare care se hârjonesc pe plajele pietroase, fac salturi şi tumbe peste semenii lor care preferă să lenevească cu ochii întredeschişi, spectacol special pentru turiştii care îi urmăresc de la câţiva metri distanţă.
|
|
continuare
|
|
Poporul uros – Insulele călătoriei în timp
|
|
Lacul Titicaca este cea mai frumoasă bijuterie a Americii de Sud: în aerul limpede al înălţimilor, un safir uriaş, de un albastru adânc, strâns în montura argintie a vârfurilor Anzilor care se oglindesc în apele ei îngheţate. Situat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, la peste 3800 de metri altitudine, lacul se află sub aceeaşi aură misterioasă şi sacră, enigmatică şi legendară de sălaş al zeilor, duhurilor şi spiritelor în care o învăluise mitologia incaşă, care o considera matricea genezei universale. Viracocha însuşi, divinitatea creatoare, s-a înălţat din apele ei şi a poruncit soarelui, lunii şi stelelor să răsară şi să lumineze pământul cufundat în întuneric. Iar Inti, zeul Soarelui şi-a îndreptat prima rază asupra apelor lacului şi a luminat insula Soarelui unde şi-a trimis un fiu şi o fiică – întemeietorii dinastiei Inca. Creaţia populară îi prezintă într-o luntre de stuf, el îmbrăcat într-un poncho roşu, ea torcând lână de lama, străbătând lacul în drum spre Cuzco, centru al lumii şi reşedinţă pământeană a Soarelui.
Templele de pe insulele Soarelui şi Lunii, aurul scufundat al lui Atahualpa, Atlantida, străvechile mituri creaţioniste incaşe şi cele moderne cu extratereştri, sentimentul intens că mai sunt încă multe necunoscute (în anul 2000 s-au descoperit, scufundate în apele lacului ruine şi drumuri preincaşe pe care arheologii nu au căzut încă de acord cui să le atribuie), au întreţinut, de-a lungul istoriei, aerul de legendă şi mister care a transformat lacul Titicaca nu numai într-un sit de cercetări ştiinţifice din cele mai diverse domenii, de la arheologie la zoologie şi de la etnografie la genetică, dar şi într-unul dintre cele mai interesante şi exotice destinaţii turistice (detalii).
Un număr celebru al revistei National Geographic din anul 1940 a adus în atenţia publicului larg ceea ce s-a dovedit ulterior una dintre cele mai mari enigme ale lacului.
|
|
continuare
|
|
