Sicilia este mult mai mult decât o simplă provincie a Italiei. De fapt, insula a intrat în componenţa Italiei abia în anul 1860,  pe când avea deja 3000 de ani de istorie cosmopolită, fiind stăpânită, pe rând şi pentru perioade îndelungate, atât de asiatici, cât şi de africani şi europeni. Sicilia de azi este albă şi neagră şi toate nuanţele de gri la un loc, aşa cum nu mai există vreun alt loc în Europa.

Celebra insulă a lui Arhimede, locul care i-a încântat pe Cicero, pe Apostolul Pavel şi pe Richard Inimă de Leu, a fost, pe rând, colonie greacă, provincie romană, emirat arab şi regat normand. Sicilia este Asia, Africa şi Europa în acelaşi loc. Negustori fenicieni şi cartaginezi, tirani greci, emiri arabi, cavaleri normanzi, preoţi bizantini şi împăraţi ai Sfântului Imperiu Roman i­-au dat forma de azi. Iar moştenirea lor se regăseşte în trezeci de secole de istorie exprimate în aşezări feniciene, oraşe punice, temple greceşti, amfiteatre romane, cetăţi normande, castele arabe şi biserici aragonezo-catalane.

Descoperirea Siciliei echivalează cu descoperirea lumii. Sicilia este italiană, dar este şi franceză, şi grecească şi spaniolă, pigmentată cu nuanţe germane, scandinave şi arabe, toate într-un  complicat mix multicultural care transformă insula într-un dar al întregii lumi.

Soarele generos şi solul vulcanic fertil au făcut ca agricultura siciliană să fie dintotdeauna extrem de productivă. Nicio ocupaţie străină nu a durat mai puţin de 200 de ani, timp suficient pentru introducerea unor sisteme de producţie agricolă similare celor practicate în ţările lor de origine. Arabii au introdus un sistem de irigaţii care alături de condiţiile climatice şi de sol a permis aclimatizarea a numerose plante aduse de pe alte continente. Orezul, portocalul, lămâiul, trestia de zahăr, şi o sumedenie de preparate culinare specifice altor continente au ajuns în Europa prin Sicilia. În consecinţă, bucătăria siciliană este de departe mult mai bogată şi mai interesantă decât a oricărei alte regiuni italiene.