Privite de pe mare sau din aer, Malta, Gozo şi micuţa Comino, principalele insule care compun arhipelagul maltez apar din depărtare ca o scânteiere aurie strânsă între indigoul adânc al Mediteranei şi azurul transparent al cerului.

Odată debarcat, ceea ce îţi atrage atenţia în primul rând este peisajul care, deşi nu are nimic familiar, pare foarte cunoscut (localnicii te asigură că mulţi turişti spun acelaşi lucru, şi pun asta pe seama numeroaselor filme celebre care s-au realizat în Malta). Te simţi urmărit de sentimentul ciudat că parcă ai mai fost pe aici, sau ai visat să vii. Culorile calde, amabilitatea dezarmantă a localnicilor care vorbesc o limbă stranie, imposibil de înţeles, ţărmul dantelat al mării care închide mici plaje aurii, măreţia zidurilor medievale, istoria lui Ulise şi a nimfei Calypso, toate crează un dejá-vu care răsare când şi când, dându-ţi o stare plăcută de energie pozitivă şi de siguranţă.
Malta, care şi-a obţinut independenţa în 1964, este ţara cu cea mai complexă istorie din Europa: insulele au fost stăpânite, pe rând, de fenicieni, cartaginezi, greci, romani, vandali, bizantini, arabi, normanzi, aragonezi, spanioli, cavaleri ioaniţi, francezi şi englezi.

Aceştia sunt cei pe care i-a consemnat istoria. Cu mult înaintea lor, un popor misterios, care îi intrigă şi îi pune în încurcătură pe istorici, a construit cele mai vechi structuri megalitice din lume, temple şi altare cu peste 1000 de ani mai vechi decât complexul de la Stonehenge, şi cu 3000 de ani mai vechi ca piramidele din Egipt.

Limba maltezilor este singura limbă europeană din grupa afro-asiatică, alături de arabă, berberă şi ebraică. Lingviştii îi caută originea în combinaţia dintre limba siculilor, legendara populaţie din vechime a Siciliei şi a insulelor malteze, şi limba arabă, altoită  pe nişte urme mai vechi, de natură semitică, feniciene sau cartagineze.

Originea numelui insulei este şi ea un mister, unii înclinând către fenicianul Maleth – adăpost, alţii către meli – miere în greceşte, ambele la fel de plauzibile, datorită calcarului coraligen de un galben strălucitor din care sunt constituite insulele, şi care, puternic erodat în zona ţărmului, deschide nenumărate porturi naturale unde corăbiile antice se puteau adăposti din calea furtunilor.

Malta are mult mai multe de oferit decât plaje romantice, locuri fabuloase pentru snorkeling şi scubadiving, Grota Albastră şi peisajele care te ţin cu răsuflarea tăiată. Malta este o uriaşă expoziţie în aer liber, unde fiecare oraş, fiecare sat sau cătun are ceva unic de dăruit şi de împărtăşit. Malta este o ţară a legendelor cu comori ascunse şi mistere care se împletesc într-un basm captivant.

Vara este anotimpul marii sărbători La Festa, care durează din luna mai până la sfârşitul lui septembrie şi antrenează toate comunităţile locale, fără excepţie.

Luna iunie este dedicată sărbătoririi Sfântului Ioan (San Gwann în limba malteză), sfântul protector al insulelor. Festivităţile ţin câte o săptămână şi fiecare sătuc este într-o competiţie acerbă cu cele vecine privind fastul organizării, numărul de spectatori, şi mai ales calitatea muzicii de fanfară şi a focurilor de artificii cu care îi delectează pe participanţi, localnici şi turişti, deopotrivă.

Dar fiecare localitate, oricât de mică, are şi câte un patron spiritual propriu, care trebuie celebrat în timpul marii sărbători. Şi fiecare comunintate face acest lucru câte trei zile la rând, într-unul din week-endurile din intervalul mai-septembrie, cu fanfară, defilări, dansuri şi focuri de artificii. Sfinţii maltezi sunt puşi în situaţia să nu ţină seama de calendar: sfinţii Nicolae, Gheorghe şi alţii mai mărunţi sunt celebraţi în plină vară, pentru că aşa îi constrânge marea sărbătoare a maltezilor.

La Festa nu mai este, de mult timp, doar o sărbătoare a maltezilor, ci şi a celor veniţi în vacanţă. Vacanţa devine, ea însăşi, o sărbătoare.

Iar o vacanţă în Malta, însemnă mai multe vacanţe la un loc.