Oferte Last Minute
(Feb 29, 2020)
Ski în Austria, în catonamentele campionilor Cupei Mondiale! Detalii la tel. 0268 47 40 10 si 0755565117
   |   

Cautare

Ktreisen

Destinatii



Cristo Redentor – o minune a lumii moderne


Când navigatorul portughez Gaspar de Lemos a descoperit la 1 ianuarie 1502 Golful Guanabara a crezut că se află la gura de vărsare a unui râu pe care l-a numit Rio de Janeiro – râu de ianuarie. Oraşul a cărui piatră de temelie a fost pusă la 1 martie 1565 a primit acelaşi nume, iar indigenii l-au numit “kara'i oka”, adică “locuinţa omului alb”. Rio de Janeiro şi carioca sunt cele două nume pe care s-a ţesut legenda acestor locuri, legendă care pare să se amplifice odată cu trecerea timpului. Pentru că “Cidade Maravilhosa” (Oraşul Minunat) cum îi spun locuitorii cariocas, are atributele unui oraş mitic în care tot ce se întâmplă capătă trăsături şi dimensiuni fabuloase: Copacabana, samba, pădurea tropicală Tijuca, fotbalul şi stadionul Maracana, Carnavalul.
cristo-redentor
Cariocas sunt prin definiţie optimişti şi entuziaşti, iar însufleţirea cu care se angajează chiar şi în cele mai mărunte şi banale intreprinderi fac din Rio de Janeiro un oraş plin de culoare, ritm şi sunet. Dar nici măcar Carnavalul sau câştigarea Cupei Mondiale la fotbal, nu a putut vreodată să declanşeze aceeaşi explozie de bucurie ca anunţul postului BBC de sâmbătă 7 iulie 2007 privind câştigătorii campaniei mondiale pentru nominalizarea celor 7 Minuni ale Lumii Moderne.

Campania, care a adunat peste 100 de milioane de voturi din toată lumea, a desemnat statuia lui Isus Mântuitorul de pe muntele Corcovado printre cele 7 minuni ale lumii contemporane.
  Ideea unui monument ridicat pe vârful muntelui care domină golful Guanabara de la o înălţime de 700 de metri pare să fi apărut chiar de la înfiinţarea coloniei. Numele din vechime al muntelui Corcovado era Pináculo da Tentação (turnul tentaţiei), cu referire la scena biblică în care diavolul îl ispiteşte pe Isus să sară de pe Templu pentru a verifica dacă Dumnezeu va trimite îngerii ca să-l salveze. Muntele a fost inaccesibil până în anul 1824, când o expediţie patronată de însuşi împăratul Dom Pedro I, a reuşit să îl escaladeze. Şaizeci de ani mai târziu a fost construit un drum până în vârful muntelui, şi, în sfârşit, în 1921, a fost iniţiată o vastă acţiune de strângere de fonduri pentru construirea monumentului purtat de secole în conştiinţa colectivă.

2.From-Back-Christ-the-Redeemer-overlooking-Rio-De-Janeiro
Au fost propuse mai multe soluţii şi în final a fost ales proiectul care îl înfăţişa pe Isus într-o poziţie liturgică de mare solemnitate care evocă atât poziţia de rugăciune a primilor creştini cât şi crucea martiriului. Însă uşoara arcuire a braţelor şi poziţia palmelor sugerează totodată şi o îmbrăţişare şi un gest de întâmpinare a cuiva drag.

 
Pentru realizarea practică a statuii a fost desemnat sculptorul francez Paul Landowski, care împreună cu echipa pe care a coordonat-o a reuşit să creeze o capodoperă a stilului art déco. Chipul lui Isus a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida, cel mai cunoscut portretist al epocii.

3. cristo-redentor-2007-08-26-08
Inaugurarea a avut loc la 12 octombrie 1931, după 9 ani de eforturi, iar execuţia a fost, ea însăşi, o mare realizare inginerească. Statuia are 33 de metri înălţime, o deschidere de 28 de metri şi cântăreşte nu mai puţin de 700 de tone. Este realizată din beton armat placat cu steatit şi se află pe un soclu înalt de 8 metri în care se află o capelă care poate adăposti 150 de persoane.

Cristo Redentor a devenit chiar de la inaugurare emblematic şi cel mai important monument al Braziliei. Din vârful muntelui lui, Mântuitorul veghează asupra oraşului cu braţele larg deschise şi îi întâmpină cu o îmbrăţişare pe toţi cei care vin să viziteze “Cidade Maravilhosa”.

 Şi îi priveşte cu ochii unui român.


 
top