Machu Picchu – oraşul pierdut al incaşilor

Machu Picchu este unul dintre marile mistere ale istoriei, pe care un secol de studii şi cercetări arheologice sistematice nu a reuşit decât să îl adâncească. Nu i se cunoaşte destinaţia: Cetate? Centru religios? Reşedinţă regală? Sanctuar? Nu ştim cine l-a construit şi cu ce tehnologie; şi nu ştim nici de ce a fost părăsit după mai puţin de 100 de ani de la construcţie.

Ruinele de la Machu Picchu au ceva straniu, şi asta probabil pentru că sunt intacte. Nu au nevoie decât de acoperişuri şi pot redeveni ceea ce au fost odinioară. Aducţiunile de apă, forma şi structura zidurilor realizate din pietre de toate formele şi mărimile fasonate până la îmbinarea lor perfectă, modul inteligent de valorificare a denivelărilor terenului, toate sunt detaliile unei capodopere de inginerie civilă (detalii).

Pare că omul şi natura au lucrat împreună la crearea acestei minuni arhitectonice care se dizolvă în mediul înconjurător până la identificare. Cele 20 de hectare pe care este construit oraşul se află pe muchia unui pinten de granit despărţit prin abisuri ameţitoare de munţii uriaşi din jur. Complexul este împărţit în două sectoare: zona agricolă, compusă dintr-o reţea complicată de platforme, terase şi canale de irigaţii, şi zona urbană, care adăposteşte templele, clădirile şi pieţele oraşului.
Râul Vilcanota care serpuieşte tumultuos în valea din jurul oraşului, ceaţa alburie care învăluie jungla subtropicală şi cascadele spectaculoase întregesc armonia unui echilibru desăvârşit.

Constructorii incaşi au creat un oraş care reproduce în mic toate detaliile mediului andin în care este integrat. Elementele arhitecturale se suprapun peste vârfurile munţilor din jur pe care incaşii au înălţat altare evidenţiind astfel caracterul sacru al întregii regiuni.

Animalele mitice sunt prezente peste tot. Şarpele, puma şi condorul reprezentau lumea subterană, lumea oamenilor şi lumea cerului, şi toată simbolistica Oraşului Sacru a fost construită în jurul lor. Forma naturală a muntelui Huyana Picchu privit dinspre Machu Picchu poate fi asemănată cu silueta unei pume. Însă incaşii au amplificat asemănarea: au săpat pe creastă un şir de terase în aşa fel ca de la distanţă să pară că părul de pe spatele pumei stă ridicat şi i-au cioplit forma ochilor care stau acum aţintiţi asupra oraşului.

Este evident că locul în care s-a construit Machu Picchu nu a fost ales la întâmplare. Însă ne putem doar imagina munca uriaşă depusă de o civilizaţie care nu cunoştea fierul, mortarul, roata şi animalele de tracţiune, ca să scoată în evidenţă marea armonie dintre lumea înconjurătoare şi credinţele lor. Forma oraşului este aceea a unui condor cu aripile deschise, avântat spre vest, spre Calea Lactee – Calea Începutului. Însăşi poziţia templelor şi a celorlalte construcţii este raportată la poziţia animalelor mitice care veghează asupra oraşului.

Nu ştim cum se numea Machu Picchu în vechime.

Nu ştim cum se vedeau stelele de pe înălţimile Anzilor pe când nu se pomenise încă de poluare luminoasă şi atmosferică, iar cerul nopţii avea o transparenţa de cristal.

Ştim însă că zeci de mii de turişti urcă în fiecare an la peste 2400 de metri altitudine seduşi de ecourile temei creaţiei din vechile legende ale incaşilor sau din mai noile legende cu astronauţi ale lui Erich von Däniken, alţii pentru a experimenta puterile sacre ale locului (mulţi pretind că au avut intense experiențe spirituale aici), sau, pur şi simplu, să viziteze unul dintre cele mai frumoase şi fascinante locuri din lume.

Şi mai ştim ca drumul spre cer trecea pe la Machu Pichu.