Lacătul iubirii – un mic act de vandalism romantic

Parisul este, de cel puţin două sute de ani, locul perfect în care să te îndrăgosteşti, să-ţi petreci luna de miere, aniversări şi jubilee romantice, şi chiar pentru terapii de cuplu, dacă, Doamne fereşte, încep să apară devieri de la calea cea dreptă. Parisul îndrăgostiţilor este unul dintre nenumăratele parisuri care coexistă în paralel, iar romantismul lui debordant pare inepuizabil. Şi cum romantismul înseamnă, în primul rând, imaginaţie şi libertate de expresie, romantismul Parisului inspiră la mult mai mult decât lumânări, şampanie şi petale de flori. Romantismul Parisului este dinamic şi într-o perpetuă mişcare. Parisul ştie să spună “te iubesc” în milioane de feluri. Şi dacă despre îndrăgostiţi se spune că ar fi o castă constituită din cupluri care nu îşi văd decât de propriul lor interes, nimeni nu îndrăzneşte să nege că nu ar exista o anumită solidaritate între ei, construită pe nişte căi de comunicaţie oculte, pe care informaţiile circula în toate direcţiile cu o acurateţe şi o viteză uluitoare.

Cea mai "la modă" expresie a dragostei este lacătul iubirii. Tradiţia lui îşi are originea în romanul “Ho Voglia di Te” scris de Frederico Mocia şi publicat în 2006, unde, doi îndrăgostiţi închid pe stâlpul unei lămpi de pe Ponte Milvio un lacăt pe care era gravat numele lor, aruncând apoi cheia în Tibru.
Filmul, lansat în 2007, a avut un succes imens şi lacătele dragostei au apărut aproape simultan în toată lumea, de la Sidney la Marrakech şi din Taiwan la Montevideo. Podul Hohenzollern din Köln s-a umplut în mai puţin de o săptămână de un număr uriaş de lacăte, lanţuri, cătuşe şi cabluri de remorcare, toate purtând numele îndrăgostiţilor al căror zălog de dragoste deveniseră peste noapte. Iar podul Hohenzollern poate fi descris în multe feluri, numai că ar putea îndemna pe cineva spre lirism, nu: 1 500 de trenuri fulgeră zilnic pe cele opt linii traversând Rinul într-un haos asurzitor de fierărie.

În Cartierul Latin, la umbra catedralei Notre Dame, perechi de îndrăgostiţi comit pe Pont des Arts cel mai romantic act de vandalism imaginabil: agaţă un lacăt de el, îşi pun o dorinţă şi aruncă apoi cheile în Sena! Absolut revoltător, susţin autorităţile locale care afirmă că fenomenul lacătelor este un atac la adresa moştenirii culturale pariziene, şi ameninţă cu organizarea periodică de campanii nocturne de curăţare a acestuia. Inutil, însă, pentru că lacătele au început să apară pe tot mai multe poduri din Paris, aduse de perechile de îndrăgostiţi care vin din toată lumea şi nu acceptă în ruptul capului să renunţe la asigurarea cu lacătul a iubirii lor. După Pont des Arts a venit rândul podului de l’Archevêché care în limbajul parizienilor a fost chiar redenumit în Podul Dragostei, şi apoi a pasajului Léopold Sédar-Senghor de lângă Tuileries.

Un domn distins a fost surprins în timp ce încerca să desfacă un lacăt de pe Pont des Arts cu un cleşte şi a trebuit să suporte oprobiul public. Nu a scăpat decât după ce a dovedit cu paşaportul că lacătul cu pricina îi aparţinea şi că fusese montat cu trei ani în urmă – fără să reuşeasca, din nefericire, să fie garantul unei dragoste nemuritoare. În consecinţă, respectivul a venit tocmai din Wisconsin ca să-l demonteze. Indignarea s-a transformat brusc în simpatie şi lumea a început să-l îmbărbăteze plină de compasiune. O pereche din Australia a jurat ca la fiecare doi ani să vină la Paris în vizită la lacătul lor. În 2012 erau deja la a doua vizită.

De Valentine Day autorităţile se aşteaptă la peste un milion de vizitatori, ceea ce va face ca Parisul Îndrăgostiţilor să le domine din nou pe celelalte. Şi dincolo de toate atracţiile consacrate, un lacăt ataşat de Pont des Arts poate fi cel mai plauzibil motiv de reîntoarcere.