Elefantul asiatic – războinic, muncitor, artist

Apreciaţi pentru comportamentul lor, admiraţi pentru forţa, inteligenţa şi memoria lor, elefanţii au ocupat dintotdeauna un loc important în conştiinţa popoarelor Asiei de sud-est. Simbol al regalităţii şi reîncarnare a lui Buddha, întruchipare a zeului Ganesha, patron al ştiinţei şi al artelor, statura măreaţă a elefantului a simbolizat în toate culturile atât puterea cât şi înţelepciunea şi pacea.

Relaţia dintre oameni şi elefanţi este una dintre cele mai vechi şi mai ciudate relaţii ale omului cu animalele, pentru că ea nu se referă la oameni şi elefanţi în general, ci doar la legătura care se realizează, particularizat, între anumiţi oameni şi anumiţi elefanţi. De fapt este vorba despre o relaţie de prietenie, iar prietenia exclude ideea de parteneri interschimbabili. Elefantul şi îngrijitorul acestuia sunt total dedicaţi unul altuia şi relaţia lor durează zeci de ani.

Puiul de elefant îşi începe pregătirea la vârsta de patru ani, iar dezvoltarea relaţiei cu “mahoutul” presupune uneori acte de o cruzime extremă care nu pot fi compensate decât cu dovezi de dragoste de cel puţin aceeaşi intensitate. Instinctul de animal de turmă care îl îndeamnă spre supunere faţă de lider învinge de cele mai multe ori, însă chiar şi în urma mai multor generaţii născute în captivitate elefantul rămâne tot un animal sălbatic.

El poate fi dresat, dar niciodată domesticit, aşa cum leul ascultă de dresorul lui fără ca asta să-l transforme într-un animal domestic.

Populaţia actuală de elefanţi asiatici este de aproximativ 50 000 de exemplare răspândite în 12 ţări, din India până în Borneo, iar numărul lor se află într-o scădere accelerată. Despăduririle iraţionale, expansiunea continuă a terenurilor agricole şi braconajul au făcut ca numărul lor să scadă până la limita supravieţuirii speciei.

elephant bath

În Thailanda, pe la 1900, numărul lor era estimat la 100 000 de exemplare. Azi se apreciază că mai sunt cam 3000 de exemplare în sălbăticie şi cam tot atâtea în captivitate. Lucrurile par să se fi aşezat pe un făgaş favorabil din 1989 când parlamentul thailandez a votat un cod forestier care a înăsprit până aproape de interzicere exploatările, concomitent cu vaste programe de reîmpădurire şi pedepse usturătoare pentru cei care se situau în afara legii.

Azi elefanţii thailandezi pot fi întâlniţi în domeniul turistic, în parcuri naturale şi în tabere speciale, unde, pentru o mică taxă, îşi expun abilităţile de a face cele mai uimitoare activităţi la comenzile aproape imperceptibile date de îngrijitorii lor. Printre aceştia, cam 20 ştiu să picteze, o dexteritate incredibilă care entuziasmează şi contrariază în egală măsură. Se aşează un şevalet în faţa elefantului, acesta ia cu trompa o pensulă, o înmoaie în vopsele de diferite culori şi pictează flori, cerul cu soarele şi chiar elefanţi aflaţi în mişcare. În tot acest timp îngrijitorul stă lângă el şi, cu vocea scăzută şi uşoare atingeri ale urechii, îi dă toate comenzile necesare, de la schimbarea pensulei şi a culorilor până la tăria tuşelor. Când lucrarea este gata elefantul face o plecăciune adâncă în faţa asistenţei care îl răsplăteşte cu un potop de aplauze însoţite de banane şi bucăţi de trestie de zahăr.

Aceste tabere, adevărate sanctuare închinate salvării elefanţilor atrag sute de mii de turişti în fiecare an. Toate veniturile realizate sunt destinate acţiunilor de împădurire şi refacere a populaţiei de elefanţi din sălbăticie, o latură a unui complex de măsuri care a culminat în 1998 când, printr-un decret regal, ziua de 13 martie a fost declarată Ziua Elefantului Thailandez.

După ce au purtat, ca elefanţi de luptă, războaiele vechiului Siam, au asigurat existenţa Thailandei în vremea când singura sursă importantă de venit era exportul de lemn de tec, astăzi, elefanţii şi-au descoperit vocaţia de a munci pentru salvarea semenilor din sălbăticie.