Petra – oraş de aur, smirnă şi tămâie

Departe de orice aşezare, scufundat în valuri de nisip şi aer încins, călătorul elveţian Johann Ludwig Burkhardt a descoperit în anul 1812 ceea ce Lawrence al Arabiei a descris mai târziu ca fiind “cel mai frumos loc de pe pământ”. Oraşul Petra are, fără îndoială, o frumuseţe stranie, ascuns printre dealurile fierbinţi de gresie roşie din sud-vestul Iordaniei, la capătul unui drum întortocheat săpat într-un defileu lung de doi kilometri şi îngust de doar câţiva metri.

Istoricii atribuie oraşul nabateenilor, o populaţie misterioasă care prin secolul 4 î.e.n. a trecut pe neaşteptate de la modul de viaţă nomad la cel sedentar şi a reuşit să facă acest lucru într-un mod atât de spectaculos, încât arheologii nu pot decât să îl considere un miracol: păstorii nomazi au devenit într-o singură generaţie arhitecţi, ingineri, hidrologi, pietrari şi artişti, şi au reuşit să construiască şi să administreze un regat care includea teritorii aparţinând azi Egiptului, Iordaniei, Israelului, Siriei şi Arabiei Saudite. Apoi, la începutul secolului II e.n. intră sub ocupaţie romană şi ies din istorie tot atât de misterios precum au apărut.

Povestea Petrei este povestea bogăţiei regatului nabateean care în condiţiile unei clime de o duritate extremă a reuşit să edifice o civilizaţie uimitoare, neegalată, în multe privinţe, până azi.

Principala bogăţie a nabateenilor a fost extraordinarul lor talent de a gestiona resursele de apă ale pustiului, de a colecta prin sisteme complicate de conducte izvoarele cele mai firave şi de a construi cisterne şi bazine de acumulare, adevărate oaze artificiale aşezate providenţial în calea caravanelor care străbăteau deşertul.

Capitala nabateenilor a fost construită la intersecţia celor mai importante drumuri comerciale ale Orientului Apropiat. Petra, care în perioada ei de maximă înflorire avea o populaţie de 20 000 de locuitori, putea asigura zilnic necesarul de apă a 100 000 de persoane. Iar caravanele, adeseori compuse din 2500 de cămile care în marş se întindeau pe o lungime de peste 10 km, găseau la Petra apă şi un adăpost sigur, în schimbul unui procent din mărfurile pe care le transportau: textile, mirodenii, metale şi pietre preţioase, smirnă, fildeş, uleiuri, sticlă, perle, tămâie. Iar bogăţia oraşului de piatră se vădeşte în edificiile sale săpate în pereţii de gresie ai muntelui. Pentru că Petra nu este construită pe pământ ci excavată în stânca roşie care pare că vibrează în aerul încins. Marele Templu însumează trei sferturi de hectar pe două nivele, cel de jos având 120 de coloane cu capiteluri în formă de cap de elefant. Amfiteatrul, clădit după toate regulile antichităţii greco-romane putea găzdui 6000 de spectatori. Cimitirul este vertical, săpat şi el în stânca roşie a defileului, unele morminte aflându-se la zeci de metri înălţime. În centrul oraşului s-a găsit o vilă elegantă, cu mozaicuri şi cornişe aurite, cu o sală de banchete înaltă de şase metri, împodobită cu elemente florale portocalii şi albastre. Palatul regal, săpat la 330 de metri înălţime, avea camere încălzite, băi cu apă caldă şi curţi interioare cu grădini şi fântâni arteziene.
jordan-petra-view-from-top-wallpaper

Toate structurile au o spectaculozitate aparte, un monumentalism unde amestecul de elemente greceşti, egiptene, romane şi persane dau o senzaţie ciudată de eclectism modern îngropat undeva în negurile istoriei. Petra este opulentă şi ostentativă, o paradă de bogăţie şi putere făcută să impresioneze. Şi reuşeşte să impresioneze şi azi. Iar jumătatea de milion de turişti care o vizitează anual recrează animaţia de altădată şi antrenează vânzători ambulanţi ale căror strigăte răsună straniu printre pereţii pe piatră, căruţaşi cu priviri fioroase, conductori de cămile, ghizi de circumstanţă, poliţie locală.

Şi nu poţi să nu te gândeşti cum darurile celor trei magi au descris şi destinul Petrei: aurul regalităţii, tămâia divinităţii şi smirna ca semn al morţii şi al renaşterii.