Emilia Romagna – tărâm al excelenţei culinare

Întrebaţi orice italian despre cea mai bună mâncare din lume şi veţi primi invariabil numele mamei lui, şi, eventual, zona geografică din care provine. Dar dacă veţi insista, mai devreme sau mai târziu va ajunge la Emilia Romagna, regiunea aflată de-a lungul străvechii Via Aemilia, care uneşte azi provinciile Piacenza, Parma, Regio Emilia, Modena şi Bolognia.

max470wc lambrusco

Natura a fost generoasă cu Emilia Romagna. Mâlul, spălat timp de milioane de ani de pe coastele Apeninilor şi Alpilor şi aşezat în marea câmpie a Padului într-un depozit gros de humus fin şi dens, a fost principalul motiv al disputelor care au aprins regiunea de-a lungul istoriei, dar şi temelia pe care s-a construit bunăstarea şi faima ei. Lui i se datorează porumbul care hrăneşte numărul uriaş de animale, ierburile care dau gustul unic al brânzei şi laptelui, grâul pentru ravioli, tagliatelle sau tortellini.

Ultim bastion al etruscilor în faţa expansiunii Romei, devenit zonă tampon la graniţa Italiei antice cu Galia Cisalpină şi mai târziu a Lombardiei cu Statele Papale, aflat timp de secole sub autoritatea bourbonilor şi apoi a habsburgilor, Emilia Romagna a asimilat un mare număr de obiceiuri culinare franceze, spaniole şi austriece în care a încorporat produse autohtone, creându-şi un tezaur alimentar de mare rafinament, în care gastronomia străină şi delicatesele locale se potenţează reciproc, înzestrând provincia cu un patrimoniu culinar de mare prestigiu.

Tot mai multă lume consideră că bucătăria este cea mai expresivă oglindă a culturii şi tradiţiilor unui loc, şi muzeele alimentelor devin pe zi ce trece tot mai numeroase. În lume există muzee ale cartofului, ale ciocolatei, ale brânzei şi cârnaţilor, şi chiar şi un muzeu al dezastrelor gastronomice.

Dar muzeele alimentare ale Emiliei Romagna sunt în acelaşi timp şi muzee de istorie, de etnografie, de tehnică şi tehnologie rurală, de artă naivă cu tematică agricolă şi orice altceva ar putea creea un fundal care să le scoată în evidenţă originalitatea şi vechimea tradiţiilor.

Soragna-muzeul parmezanului

Museo del Parmigiano Reggiano de la Soragna este amenajat într-o fostă fabrică de produse lactate de la începutul secolului al XIX-lea, o clădire rotundă care, ea însăşi, seamănă cu o uriaşă roată de brânză. Cinci provincii din regiunea Emilia au dreptul de a-şi denumi oficial brânza “parmezan”, şi toate au donat diferite ustensile şi obiecte legate de istoria producerii brânzei, inclusiv un cazan uriaş de cupru datând din secolul al 18-lea.

Produsele din carne de porc: Prosciutto din Parma, Culatello din Zibello, Mortadella de la Bolognia, Zamponi de la Modena, Spalla Cotta de San Secondo, toate au o istorie de sute de ani şi o legendă care o completează, şi toate au dedicate câte o instituţie sau cel puţin un festival anual care se ocupă de promovarea şi protejarea autenticităţii mărcii.

Museo-del-Prosciutto19x9

Muzeul tomatelor de la Collechio este amenajat într-o gospodărie monahală datând din secolul al IX-lea şi este unul dintre cele mai vizitate locuri din provincia Parma. Dar muzeul este în acelaşi timp un sanctuar în care se păstrează seminţe ale unor soiuri străvechi dintre care unele sunt cultivate pe mici parcele şi eşti invitat să le guşti.

În Emilia Romagna fiecare sat are propria sa identitate culinară şi acest lucru este subliniat prin aportul fiecărei comunităţi la zestrea muzeelor alimentare. Parmezanul, oţetul balsamic sau mortadella se produc în toată lumea, dar cunoscătorii caută produsul original. Iar numărul cunoscătorilor creşte, odată cu creşterea exporturilor şi a numărului vizitatorilor care vin să-şi viziteze produsele favorite la ele acasă.

Emilia Romagna este centrul unui univers culinar a cărui parcurgere are caracterul unei călătorii iniţiatice la originile unei excelenţe cu nimic mai prejos ca mozaicurile de la Ravenna sau mărcile Ducatti, Lambroghini, Ferrari şi Maserati.

Povestea Emiliei Romagna este povestea unui pământ binecuvântat şi al oamenilor lui care, împreună, au cucerit lumea.