Gu Gong – Oraşul interzis al Imperiului Celest
|
|
|
Muzeul Palatului Imperial de la Beijing sau, în limbaj popular, Gu Gong – palatul vechi, este cunoscut şi azi ca Oraşul Interzis, deşi interdicţia nu mai este de multă vreme în actualitate şi este vizitat anual de peste10 milioane de turişti.
Construit între 1406 şi 1420 din ordinul lui Yong Li, cel de-al treilea împărat al dinastiei Ming, Oraşul Interzis a găzduit curtea unui şir neîntrerupt de 24 de împăraţi, timp de peste o jumătate de mileniu, între 1420 şi 1923.
 |
|
continuare
|
|
Sans Souci – inutilul necesar
|
|
|
Multe îndreptare turistice vorbesc despre palatul Sans Souci de la Potsdam ca despre varianta germană a palatului de la Versaillles, adâncind o eroare care nedreptăţeşte, în egală măsură, ambele edificii. Acestă confuzie, acum aproape generalizată, a fost iniţiată de ghidurile americane care prin anii ’30 compilau impresiile de călătorie ale unor indivizi care nu prea înţeleseseră mare lucru din Europa şi nu aveau (cum nici cititorii lor nu aveau), nici timpul şi nici fundamentul cultural ca să poată înţelege ceva.
Palatul de la Versailles s-a dorit mai mult decât o simplă reşedinţă regală, el trebuia să fie centrul de greutate al Franţei, al puterii politice şi expresia răspicată a absolutismului monarhic al Regelui Soare. Iar scopul grandorii lui baroce a fost să afirme măreţia unui rege aflat la apogeul puterii şi a drepturilor sale divine. Versaillesul este oficial, autoritar, impunător şi dramatic, te asaltează din toate părţile şi pare decis să te strivească.
 Construcţia palatului Sans Souci este legată de numele lui Friedrich al II-lea, cunoscut, la începutul îndelungatei sale domnii sub numele de ”regele-filosof”, apoi de “Friedrich cel Mare”, şi în final de “bătrânul Fritz”, regele care a asigurat o epocă de prosperitate continuă a Prusiei între anii 1740 şi 1786. |
|
continuare
|
|
